PAUL, UN EXTRATERESTRU FUGIT DE-ACASĂ
Sinopsis
Simon Pegg şi Nick Frost (Hot Fuzz, Shaun of the Dead) fac din nou echipă în Paul, în rolurile de doi tocilari pasionaţi de SF al căror pelerinaj prin America îi aduce în zona faimoasă pentru apariţii de OZN-uri. Odată ajunşi acolo, le iese în cale un extraterestru care îi va arunca într-o călătorie atât de zănatică, încât percepţia celor doi asupra universului se va schimba pentru totdeauna.
Un extraterestru pe nume Paul şi-a petrecut ultimii 60 de ani captiv într-o bază militară ultrasecretă. Din motive necunoscute, extraterestrul, care între timp căpătase năravuri pământene, decide să evadeze. Aşa că sare în prima maşină care îi iese în cale – cea cu care călătoreau Graeme Willy (Pegg) and Clive Gollings (Frost).
Vânaţi de agenţi federali, dar şi de tatăl fanatic al unei tinere pe care o răpesc din greşeală, Graeme şi Clive născocesc un plan aiuristic pentru a-l duce pe Paul la nava-mamă. Sunt doar doi nătăfleţi care se chinuie să fie de ajutor, însă Paul îi vede ca pe doi eroi intergalactici.
Paul este regizat de Greg Mottola (Superbad), după o poveste de Pegg & Frost. În distribuţie se mai află Jason Bateman, Kristen Wiig, Bill Hader, Blythe Danner, Joe Lo Truglio, John Carroll Lynch, David Koechner şi Sigourney Weaver.